Profit.ro a prezentat cazul gigantului american Oracle, care renunță la cel puțin jumătate din suprafața de birouri ocupată de cei peste 4.300 de angajați ai săi din România, și decizia BCR de a renunța la peste un sfert din birourile sale centrale din București.
Piețele agro-alimentare amenajate în hale vor fi închise începând cu săptămâna viitoare, fiind permisă funcționarea doar a celor aflate în aer liber, a explicat premierul Ludovic Orban.
Premierul Orban a declarat că Guvernul analizează posibilitatea de a acorda stimulente firmelor care le vor permite angajaților să lucreze de acasă, în contextul noilor restricții anunțate joi de președintele Klaus Iohannis.
Proprietarii persoane fizice care au înregistrate în locuințe firme sau PFA pot completa, pe propria răspundere, că nu desfășoară activitate la sediu și vor plăti, prin urmare, taxa ca pentru imobile rezidențiale, potrivit datelor care trebuie înscrise în declarația fiscală pentru stabilirea impozitului local.